Una dintre cele mai pertinente recenzii ale cărții ”Poveste de trezit copiii – Cum venim pe lume”, realizată de Raluca Donciu, mama lui Alex și David vorbește despre motivele pentru care trebuie să vorbim despre sex cu copiii noștri de când sunt mici.

E nevoie să vorbim cu copiii noștri despre părțile lor intime, despre sex și despre naștere? DA. De ce?

1. Pentru a preveni abuzurile. 

Faptul că cel mic știe denumirile oficiale ale părților lui intime îl determină pe un posibil abuzator să ezite pentru că demonstrează că cel mic e informat, nu e naiv și nu i-ar fi jenă să comunice părinților ce i s-a întâmplat. Faptul că cel mic știe ce înseamnă sexul îl face pe un posibil pedofil să își dea seama că nu ar putea să-l păcălească cum că sexul ar fi o joacă între adulți și copii.
În plus, astfel veți ști, dacă cel mic începe brusc să folosească denumiri puerile pentru părțile lui intime, că cineva strain i-a vorbit despre asta.
Faptul că poate discuta cu părinții despre ceva intim îl va face pe copil să știe că poate avea încredere în ei pentru a le spune ce i se întâmplă. Deci chiar dacă cel mic chiar a fost abuzat, nu va suferi în tăcere, va avea încredere să vă spună, nu va crede rușinat că nu e voie să vorbească despre asta.
Mai multe despre modul în care puteți preveni abuzurile citiți aici, aici, aici sau aici.

2. Pentru a preveni sarcinile adolescentelor.

Am auzit de multe tinere rămase însărcinate la primele contacte sexuale din cauza lipsei educației sexuale. Ele știau despre sex de la prietenii lor, dar despre concepție nu le povestise nimeni. Unele credeau ca bebelușii sunt puși în burtă de un îngeraș, altele insistau că nu și-au sărutat iubiții, au făcut doar sex, cu referire la faptul că părinții le spuseseră că prin sărut rămâi însărcinată.
3. Pentru a nu crede că au apărut pe lume în durerea și trauma mamei.

Chiar dacă am avut o naștere traumatizantă, nu e vina lor, din contră, și ei au suferit și vor suferi toată viața consecințele marcate în creierul lor limbic. E bine să știe că pruncii nu se nasc în chinuri, ci sunt motive de extaz. Dacă nașterea lor a fost altfel, e bine să le explicăm de ce s-a întâmplat așa. La fel și când e vorba de relațiile dintre frați, dacă vor crede că se taie burta mamei pentru a fi scos frățiorul mai mic, e posibil să-l urască pentru durerea provocată mamei.

4. Pentru a avea încredere că părinții lor le spun mereu adevărul. 

Altfel cum se vor simți când vor susține în fața amicilor lor că e imposibil să nu fie așa cum știu de la părinți, din moment ce părinții nu i-au mințit niciodată? Să îi mințim, să îi păcălim toată copilăria și apoi să avem pretenția ca ei să aibă încredere în noi când ne schimbăm brusc variantele? Nu știu cum sunteți voi, dar eu am cu Alex o relație de încredere, el chiar crede tot ce îi spun. M-aș simți foarte prost să îl văd naiv cum crede o minciună de-a mea. Dacă am ajunge apoi la vârsta de 7 ani (de exemplu) să îi spun că tot ce i-am spus până atunci a fost o minciună, m-ar mai crede în continuare?
Cum va veni să îi spună părintelui problemele la pubertate și în adolescență dacă simte că acestuia îi e rușine să vorbească despre intimități?

5. Pentru a avea o viață sexuală satisfăcătoare, fără frustrări, când vor fi mari. 

Faptul că le putem povesti despre plămâni și vezica urinară, dar despre organele genitale nu, le inoculează o stare de rușine și de teamă.

6. Pentru fete, pentru a avea încredere în propriul corp că poate naște singur și pentru ca să nu le fie teamă. Pentru băieți ca să poată fi alături de soțiile lor.

Și să nu se inhibe crezând că ei sunt la baza celei mai mari suferințe posibile pentru soțiile lor.

 Când îi explicăm copilului nostru?

Cel târziu când ne întreabă. Nu e nevoie să îl asaltăm cu noțiuni dacă nu e curios, dar e mai bine să-l învățăm noi decât cineva străin. Și atunci când ne întreabă trebuie să fim pregătiți, nu să ne bâlbâim, să creadă că nu știm, să spunem o minciună. Iar dacă totuși ajunge la o vârstă la care merge de lângă mama și tata, când sunt momente în care este cu cineva străin, cu care poate ajunge chiar și la toaletă, fie că e vorba de bunici, unchi, prieteni sau educatoare, trebuie să inițiem noi discuția. În al treilea link de mai sus de la abuzuri este o idee de schemă pe vârste a explicațiilor.

Fiecare copil e diferit. E posibil să simțiți că e suficient în primă fază să îi spuneți denumirile organelor genitale și diferențele dintre fete și băieți. Apoi să îi explicați că acestea sunt intime și nimeni în afară de mama, tata și el singur nu are voie să le atingă. Sau un doctor doar de față cu mama sau tata. Abia când va fi mare vor avea voie cei pe care copilul îi iubește și le permite, într-o relație de dragoste și încredere.

Denumirile oficiale ale tuturor părților aparatului genital nu sunt prea complicate pentru ei, nu trebuie schimbate. Credeți-mă că dacă știe denumirile dinozaurilor poate și să înțeleagă cuvântul cervix. Chiar i se va părea fascinant.

(Dar cartea poate fi utilă pentru orice vârstă, nu numai pentru cei mici, dacă simțiți că aveți nevoie de material educațional pentru băiatul vostru aflat la pubertate.)

Experiența mea:

Eu am știut toată copilăria că bebelușii ies din burta când doctorul taie burta mamei. Chiar dacă eu și fratele meu și toți copiii din jurul meu fuseserăm născuți natural. Era mai bine ca toți să știm că un doctor a tăiat burta mamei ca să ne scoată, în urlete de filme de groază, că doar ce știam noi de anestezii, decât să aflăm că am ieșit afară prin vagin, ca toate mamiferele. Așa era jena acelor vremuri. O jenă care poate aduce multe rele în ceea ce privește încrederea în sine și satisfacția sexuală, care e de cele mai multe ori inhibată de un astfel de comportament, că doar „nu se cade”, „nu-i voie nici să vorbești, nici să te gândești la așa ceva”, „e rușinos”. Auzi de femei că au născut rușinos, „pe jos”, nimeni nu știe cum arată „acolo jos” și sexul se face pe întuneric. Femeilor le e rușine să se uite la un film documentar despre naștere și preferă să nu fie informate ce se întâmplă ”acolo jos”, pentru că oricum, medicul ”naște”, nu femeia. Medicul o poate abuza cum vrea, poate să-i încalce orice drepturi, poate să-i vorbească oricât de urât, ea e liniștită să ascundă tot abuzul pentru că e mai important ca ea să nu știe ce se întâmplă ”acolo jos”.

Toată adolescența am urât faptul că sunt fată și că va urma să ajung la ghilotină, adică voi naște cândva. ”De ce ți-e frică cel mai mult pe lumea asta?” ”De naștere” – răspundeam toate fetele. Nu ne era teamă de dezastre naturale, nu ne era teamă de violuri sau războaie, ci de ceva ce urma toate să facem, ca un blestem. Mi-am dorit mereu să fiu băiat doar din cauza asta și dacă tot nu am putut schimba soarta, mi-am dorit să nasc doar băieți. (Știați că o posibilă cauză a cancerelor feminine este inadaptarea aceasta la statutul de femeie?) Eram încremenită de spaimă, deși eram copil, de câte ori mai aflam de o rudă care urmează să nască. Nu știam atunci că dacă ești speriată te crispezi, te inhibi și naști greu, iar dacă lași corpul să își facă treaba nu-l poți opri pe copil când alunecă afară. Nu, eram prea preocupată să zâmbesc amar când auzeam toate mamele din jurul meu cum le reproșau copiilor că i-au născut în dureri.

Citește toată recenzia la Raluca pe blog.

3 Comments

  • Dana octombrie 17, 2014 at 1:51 pm

    Îmi pare ff interesant ce am citit si m-am gandit de foarte multe ori ca trebuie sa vorbesc copiilor mei,despre părțile genitale. despre încrederea care trebuie sa o aibe un copilul in părinți, cand vorbim despre părțile intime ale corpului.e adevărat trebuie sa ne pregătim si sa putem vorbi copiilor despre asta.

  • Corina august 11, 2016 at 6:00 pm

    Buna ziua. Tocmai am achizitionat cartea. Cam in cat timp va ajunge la mine? Va multumesc!

    • admin august 15, 2016 at 12:42 am

      Buna ziua. O veti primi miercuri, cel tarziu.

Leave a Reply

Your email address will not be published.